Clădește viitorul copilului tău împreună cu Miraveli
Procesul de învățare este bazat pe joacă, ca metodă de dezvoltare a competențelor personale și a abilităților academice.
5 din 5 (25 recenzii)
Motive principale pentru care să alegi cu încredere programul grădiniței noastre
Știm cât este de dificil să alegi cea mai bună educație pentru cei mici. Iată câțiva dintre diferențiatorii noștri de piață.
Program special
Grădiniță cu program prelungit, 8.00 – 18.00.
Grupe de maximum 15 copii.
Susținerea sănătății celui mic
Activități în aer liber.
Meniu aprobat de medic specializat în nutriția copilului.
Sistem adaptat
Sistem educational romanesc adaptat dupa nevoile fiecarui copil cu influente din sistemul educational nordic si alte sisteme educationale
Despre noi
Pornim de la premisa că un copil poate învăța dacă se simte confortabil fizic și emoțional.
Toți ne dorim copii sănătoși, dezvoltați normal, fericiți, dornici de a învăța, plini de energie, care să ne umple de satisfacție prin ceea ce știu, prin ceea ce pot să facă, prin felul în care gândesc și în care se poartă.
Am creat un mediu educațional atractiv și stimulativ, cald și securizat, cât mai apropiat de mediul familial.
Misiune
Misiunea noastră este de a forma copii curajoși, competenți, curioși, care să facă față diferitelor provocări, într-un mediu sigur și confortabil, pregătindu-i pentru viitoarele experiențe ale vieții. Avem misiunea de a crea și menține servicii de calitate, pentru că toți copiii noștri au dreptul și trebuie să primească cea mai bună educație.
Viziune
Credem într-o educație bazată pe trei valori centrale. - DEMOCRAȚIE, prin responsabilitate, drepturi, participare și solidaritate - COMPETENȚĂ, prin joacă, învățare și dezvoltare - ÎNGRIJIRE, prin bunăstare, respect, empatie și protecție
Iată ce spun cei care au avut încredere în noi
Probabil că și tu ai nevoie de un părere în plus atunci când iei o decizie importantă. De aceea vrem să știi ce au spus părinții a cărora copii au fost la grădinița Miraveli.
Julia Tomoiaga
Recomand din suflet Centrul Miraveli in urma experientei frumoase pe care a avut-o fiul meu aici, pe parcursul clasei a 8-a. A participat la aproape toate simularile pt Evaluarea Nationala si asa a reusit sa-si calculeze progresul, sa se obisnuiasca cu ideea de examen, a gasit aici profesori "empatici, dedicati si veseli" ( ca sa il citez pe el:), a simtit un interes real din partea tuturor in procesul de invatare. Recomand sa vorbiti din timp pentru meditatii, locurile se ocupa repede si, sincer, merita din plin fiecare banut. Multumim, Miraveli!
Laura Mera (Rusu)
O echipa implicata, activitati minunate, cadre didactice pline de afectiune si daruire🧡
Va multumim pentru tot ce faceti pentru fetita noastra care nu mai vrea sa plece de la gradinita! 🥰
Manuela Cosiu
Pasiune, responsabilitate, profesionalism și multă dăruire! Aceste “judecați” înseamnă Miraveli!❤️🙏 Felicitări pentru tot ceea ce creati alături de copii: o lume mai buna și mai luminoasa!!
Cristina Frangache
O alegere excelenta pentru scoala de vara! Multumim pentru grija si atentia acordata. In cele 5 saptamani petrecute la centru, fetita mea s-a bucurat de activitati/jocuri diversificate, prieteni noi, mancare gustoasa. Si, poate cel mai important, zi de zi a fost intampinata cu un zambet si o imbratisare. Recomand cu incredere!
Carmen Ioana Adi
Un loc unde profesionalismul se împletește perfect cu omenia.
Recomand cu toată convingerea!
Rarcos Imob
Din punctul nostru este cea mai bună investită din punct de vedere a învățăturii . Fetița noastră a frecventat centru 4 ani și a avut cei mai buni profesori și consilieri . Am fost pregătiți/testati /evaluati ( mai ales pe a 8 ) cu teste de capacitate . Din partea noastră 5 stele cu plus . Personalul excepțional . Recomand cu încredere .
Ionela Borza
Miraveli - o experiență minunată. De departe cea mai buna alegere. Pentru patru ani a fost o a doua casă pentru fetița mea, Alexia. O echipa de excepție formată din îndrumători foarte buni atât la lecții cât și la activitățile extracurriculare ca teatru, șah, pictură s.a.
Andreea M
Sunt foarte incantata de experienta mea cu centrul educational Miraveli inca din primul moment cand am inceput in 2021. Personalul este dedicat si foarte sociabil, abordarea copiilor fiind una cu caldura si rabdare. Sunt extrem de multumita de serviciile primite, fetita mea vrea sa mearga si in zilele libere in care ar putea sa se odihneasca, dar prefera sa mearga pentru ca a legat adevarate prietenii acolo. Este primita intodeauna cu caldura si intelegere din toate punctele de vedere.

Fă alegerea potrivită pentru copilul tău
Nu mai sta pe gânduri și alege cea mai bună ofertă din acestă perioadă!
Bucuria primăverii la Miraveli
400 €
Dacă te înscrii între 1 Februarie 31 Martie Prima Lună Gratis
Vizitează Grădinița Miraveli și află dacă este locul potrivit pentru copilul tău.
Beneficiază acum de o vizită de explorare a Grădiniței noastre.
Fiecare copil este unic, iar unicitatea lui reprezintă punctul de plecare în luarea deciziilor privind dezvoltarea lui.
Recunoașterea și cunoașterea unicității lui, ne vor ajuta știm cum să‒l ajutăm.